Valiza care duce c@rte în sate

Status: Fundraising

Punând într-o valiză la început cărțile din biblioteca personală în 2016 am început să colindăm satele mici de la munte pentru a citi împreună cu copiii în cadrul unor ateliere recreative și pentru a le oferi cărțile de care au atâta nevoie. 

Raised:

2,015 RON

Supporters:

4

Donations:

25

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

Punând într-o valiză la început cărțile din biblioteca personală în 2016 am început să colindăm satele mici de la munte pentru a citi împreună cu copiii în cadrul unor ateliere recreative. Așa s-a născut proiectul cultural c@rte în sate prin care am adus sute de copii din peste 30 de sate în jurul cărților deschise cu scopul de a le stimula apetitul pentru lectură și cunoaștere. Pentru a reduce din dezavantajele izolării, le oferim și alte experiențe pozitive, cum ar fi excursii la oraș și drumeții, vizite la muzee și biblioteci, îi provocăm să citească, să dezbată și să spună lumii poveștile lor și ale satelor în care trăiesc.

Vara aceasta călătorim cu povestașii lui Cărțilă în alte 20 de sate uitate din zona de munte. Înte cele 100 de cărți pe care ni le dorim în biblioteca din valiză, se numără seria Harry Potter (360 de lei), Povești de seară pentru fete rebele (vol 1 și 2 = 150 lei), Povesti pentru baieti care au curajul sa fie altfel 79.9 lei) dar și alte cărți de povești pentru o copilărie împlinită pe care le poți propune chiar tu.

Scopul proiectului este de a promova lectura și cultura scrisă în rândul copiilor din zonele rurale dezavantajate, care nu au acces la oportunități educaționale extrașcolare. Cu alte cuvinte, ne împrietenim cu copiii, le deschidem mini-biblioteci în biserici, magazine sau case de oameni buni și le oferim alternative culturale și modele de urmat în viață.

Construind punți de legătură între tinerii din sate și cei din orașe reușim nu doar să creștem OAMENI, ci și să redescoperim tradițiile și valorile locului, să popularizăm cultura, știința, oamenii buni.

Despre toate acestea puteți citi pe blocul cultural și de atitudine civică VranceaAltfel.ro, portavocea proiectelor noastre dar și o platformă comună prin care vrem să facem Vrancea altfel.

Fii și tu parte din povestea c@rte în sate și dăruiește o carte. Copiii de la sate merită mai mult!